PROIECTUL IMOBILIAR BĂNEASA, SUSPENDAT. Curtea de Apel a constatat că Tribunalul București dăduse dreptate dezvoltatorilor imobiliari folosind argumentele acestora „fără nicio argumentaţie logico-juridică proprie instanţei de fond”

Susținută și de STS, dezvoltarea care prevede construirea unor blocuri peste limita legală actuală de lângă Aeroportului Băneasa a fost trasă pe dreapta. De unde a apărut decizia din justiție care a suspendat planurile dezvoltatorilor Cohn și Bîlteanu.

După ce au reușit să convingă Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) să renunțe la procesul prin care acuza un „atentat la siguranța națională”, dezvoltatorii imobiliari care vor să ridice două blocuri de nouă etaje într-o zonă de maximum cinci etaje s-au lovit de o altă problemă în justiție. Un vecin care deține o casă la câteva zeci de metri de amplasamentul celor două blocuri a cerut în instanță anularea autorizației de construire. Proiectul prevede 90 de apartamente în strada General Ștefan Holban, sectorul 1.  Proiectul Holban a fost retras de la promovare de pe pagina de internet a companiei deținute de investitorii imobiliari Vladimir Cohn și Dragoș Bîlteanu. Primul este cunoscut ca fost acționar la Dinamo, iar al doilea este un antreprenor condamnat cu suspendare pentru manipularea pieței de capital.

Compania acuză lipsa de predictibilitate „Momentan, nu avem o predictibilitate asupra duratei litigiului, așadar, am oprit promovarea acestui proiect. Tuturor clienților care au dorit să se retragă din proiect li s-au returnat și li se returnează rezervările și/sau avansurile achitate”, a declarat pentru Libertatea Ionuț Bîlteanu, reprezentantul H4L și rudă cu Dragoș Bîlteanu.

Citeşte întreaga ştire pe libertatea.ro